Pamfletul de duminica

Pamfletul de duminica , de Veronica Amuza Abordarea care ne este propusă în această „mică lume a fantasmelor” este una epică, descriptivă, unde cititorul se poate transpune ca într-o secvență de film. Autoarea intră direct și abrupt în subiect, fără a-i crea cititorului dificultăți în a descifra mesajul pe care a vrut să îl transmită prin criptarea informațiilor în anumite figuri de stil. Cu alte cuvinte, stilul abordat de Veronica Amuza este cel pe care îl are și în viața de zi cu zi, adică unul direct și transparent. Din aceste scrieri se poate vedea cu ușurință că Vera poate negocia orice, dar nu își negociază principiile ce îi incrustează lăuntrica ființă; principii ce i-au „șlefuit” cugetul, gândirea, fapta și simțirea și care au stat la baza a ceea ce este ea astăzi: omul iubit și respectat de către noi, prietenii ei. Fresca ce ne este propusă este formată din mai multe bucăți de puzzle ce sunt de fapt „atingeri” sau înțepături asupra lucrurilor și faptelor imorale în mare parte. Dintre ideile care reies din aceste versuri, le putem aminti pe cele ale falselor probleme expuse pentru a le acoperi pe cele adevărate, folosirea practicilor imorale pentru parvenirea pe scara socială, frivolitatea ca expozeu al pierderii vremii și al falselor amăgiri. De asemenea, problema filosofică în care omul, încadrat de dogmele religioase, îi judecă prea mult pe cei din jur, în loc să își vadă de propriul drum, este o altă temă atinsă de autoarea noastră. O altă idee care reiese este aceea că oamenii se unesc cu ajutorul calităților sau „defectelor” similare. Judecarea ca un nonsens ce înlocuiește empatia, autoironia ca semn al inteligenței sunt alte caracteristici carereies din scrierile Verei. Stihurile Verei se încadrează în panașamentul sufletului neaoș românesc, în care, pentru a putea merge mai departe și a depăși vicisitudinile vieții, omul râde de tot ce este sumbru și macabru, ironizând situațiile care par fără scăpare. Totuși, în spatele acestei scrieri, ironia apare ca o perdea, căci în spatele scrierilor Verei se ascund tristețea și dezamăgirea faptelor semenilor săi. Scrierea sa este una profund empirică, în care versurile ei sunt construite pe baza a ceea ce vede că se întâmplă. Pilduitoare în acest sens sunt versurile „Că de când cu pandemia/Pare c-am înnebunit...”, care ascund proverbiala idee că oamenii, când dau de greu, în loc să se unească pentru ușurarea situațiilor, uzează doar de somnul rațiunii. Vera ironizează ideea că adevăratele probleme cu care ne confruntăm sunt mascate prin altele false și iluzorii, propovăduiteintrigii opiniei publice prin „circ, scandal și balamuc”, astfel ca oamenii să nu mai poată face diferența dintre ce e rău și ce e bine. În versurile sale, așa cum poate era firesc, autoarea sesizează cum unele practici lipsite de moralitate în ziua de azi sunt proclamate adevărate virtuți morale, folosite ca instrumente prin care omul să poată parveni sau să ardă pașii cuveniți pentru a ajunge acolo unde își dorește, fără a ține cont că rădăcinile sale nu sunt bine înfipte în pământ. De aceea versurile „Cu cât pupi mai sănătos,/Cu atât ești mai virtuos” arată imaginea sârguinței unor oameni care, cu meticulozitate, încearcă să își atingă scopurile fără a se gândi la consecințe atât asupra lor, cât și asupra societății din care fac parte, fără a ține cont că faptele fiecărui om au consecințe directe asupra bunului mers al întregii societăți. - Cristian Mosneanu

Brand

Librex Publishing

subcategory

Carti >> Beletristica >> Eseuri