Ceasul iubirii

Cartea Marinei poartă o mare iubire dincolo de moarte. Ceasul Iubirii - cei 16 ani ai Marinei alaturi de Victor Socaciu. O carte este ca rama unui tablou! Păstrează în interiorul ei secvențe de viață care, nepictate în cuvinte, s-ar dizolva printre amintiri. Iar o carte despre o mare iubire, așa cum a fost cea dintre Marina Almășan și regretatul Victor Socaciu, înrămează o poveste care va dăinui. E un omagiu pe care Marina i-l lasă, ca pe o ultimă lacrimă pe Pământ, maestrului inimii ei. Ca în Maestrul și Margareta a lui Mihail Bulgakov, dragostea capătă chipuri între Pământ și Cer, între Iad și Rai. Ori ca Dragostea în vremea holerei, ce îi aparține lui Gabriel García Márquez, cartea Marinei mărturisește iubirea dincolo de hotarele lumești. Îi croiește aripi, o înalță către nemărginitul celest. Și literatura română a avut cărțile ei de iubire necuprinsă. Enigma Otiliei, descifrată de George Călinescu, sau Adam și Eva a lui Liviu Rebreanu, unde el și ea sunt oricare dintre noi, mărturisesc marile iubiri cu limba unei spovedanii. Așa se întâmplă și cu ceasul iubirii 11 această carte. Cartea Marinei poartă o mare iubire dincolo de moarte. Marina și Victor sunt personajele unei iubiri fracturate în spațiul teluric. De altfel, niciuna dintre marile iubiri din literatura universală nu a fost una lină. Au fost vijelioase, asemenea furtunilor stârnite pentru a despica apele mărilor, pentru a le sfâșia și a răscoli străfundurile întunecate. Marina refuză ca iubirea dintre ea și Victor să fie răstignită într-o lume nedreaptă și o resuscitează printr-o strădanie literară supraomenească. Încă din primul paragraf al cărții, Marina își declină intenția: „Nu există adevăr absolut. Există doar perspectiva noastră asupra lucrurilor care ni se întâmplă. Cartea de față este despre povestea MEA de iubire cu Victor Socaciu, văzută din perspectiva MEA.” Această carte nu repară doar decizii eronate dintr-o poveste de iubire reciprocă, ci consolidează și soclul statuii veșnice a unui maestru. A unui artist pe care România l-a iubit, în consonanță cu dragostea pe care Marina i-a purtat-o și i-o va purta dincolo de moarte. Nu doar dragostea pentru Victor Socaciu, ci și pentru creația lui, pentru memoria lui sunt perpetuate prin această carte, în care Marina înrămează și întreaga moștenire artistică pe care Victor Socaciu a lăsat-o, în tomuri de sunet, României. Fiecare cântec al maestrului, scris în timpul căsniciei lor, capătă sens prin story-ul din umbră, pe care Marina îl devoalează. Cortina se ridică, iar publicului îi este înfățișat un altar al muzicii. Cititorii devin părtași, prin această carte, la opera copleșitoare a lui Victor Socaciu. Și descoperă iubirea absolută, așa cum a fost ea așezată pe note muzicale. De la „Aripi de cocori” până la „Inelul lui Saturn”, această carte zboară lovindu-se de zăbrelele coliviei unei iubiri tăcute, nebănuite. Cu toate că despărțirea lor și-a frânt ireversibil aripile în paginile publicațiilor din România, multe lucruri au fost... „tăcute” până acum, nu au fost mărturisite: „Când am apăsat tasta «Postează», am simțit o mare ușurare, chiar dacă realizam că gestul meu se va ciocni de hotarul dintre lumi.” Iar cartea de față trece dincolo de bariera tăcerii și rostește adevăruri mute, le fredonează, într-un limbaj al decenței și, deopotrivă, al durerii. Decenței, prin opțiunea Marinei de a nu se victimiza. Durerii, prin împărtășirea sentimentelor pe care fiul celor doi, Victoraș, le-a măsurat cu un compas sufletesc și înainte, dar și după dispariția tatălui. Până la urmă, această carte poate fi și un bandaj pentru rana copilului Marinei. În tentativa unei mame de a-și vindeca fiul, de a-l însănătoși, de a-i ameliora suferința. Și – de ce nu?! – de a-și obloji propriile neliniști, de a-și răspunde unor întrebări care au măcinat-o vreme de un deceniu, cât a trecut de la separarea de Victor. Ea a purtat pe ramurile inimii, fără să declare până acum, melodiile lui ca pe un pansament: „Nu i-o spuneam, dar era o adevărată fericire să stau lângă Victor când compunea. Muzica sa îmi încălzea sufletul și-mi modela convingerea că, pentru acest bărbat, niciun sacrificiu nu e prea mare…” ceasul iubirii 13 Multe regrete sunt sădite, asemenea unor semințe incandescente, în această carte: „Aceștia sunt, așadar, cei trei copii ai lui Victor Socaciu. Deși aș fi putut să jur că iubește copiii, iată că, fără să vrea, Victor le-a sădit, fiecăruia din ai săi, suferință în suflet. Pentru asta sper să nu-l ierte numai Dumnezeu, ci și copiii. Și să-i poarte veșnic o amintire frumoasă, precum cântecul «Copiii, speranța noastră», compus de un Victor pe atunci incredibil de fericit, în anul în care nașterea fiului său îl înălțase în al nouălea cer.” Într-un mod admirativ, Marina găsește, totuși, calea iertării și provoacă multe bucurii să curgă, ca o ploaie caldă de vară, din interiorul paginilor: „În momentul în care s-a comis primul nostru sărut, ne aflam undeva, într-o deplasare în vestul țării.” Ca în orice poveste de dragoste, Marina și Victor și-au întins aripile până la Soare, dar au cunoscut și întunericul fără sfârșit. Marina a inventariat frisoanele iubirii care au încercat-o, dar și-a dezvelit și urmele sângerânde pe care ghearele suferinței le-a încastrat în sufletul ei: „S-a ridicat de pe canapea și s-a retras în dormitorul de la etaj, lăsându-mă în abisul unei prăpăstii din care nu am mai reușit să mă ridic niciodată… (…) Ascultând, iar și iar, cântecele soțului meu, cele mai multe dintre ele fiind compuse în timpul poveștii noastre de iubire, amintirile veneau peste mine natural, ca într-un reflex pavlovian. Îmi deșertam gândurile-fluviu pe ecranul iPadului. Îl mai ștergeam, din când în când, de lacrimile cărora uneori nu le puteam pune, pur și simplu, stavilă. Erau, oare, lacrimi de regret sau doar nostalgia firească a anilor 14 Marina Almășan tinereții și a unei iubiri pe care foarte puțini reușesc s-o simtă într-o viață?” De altfel, în postfață, ea ne invită să răspundem la întrebarea care îi este adresată obsesiv. Dacă a încetat vreodată să-l iubească pe Victor. Da, Marina! Cartea aceasta este răspunsul tău intim, pe care îl și autentifici în fața lumii. E despre o iubire care nu s-a încheiat aici, pe Pământ, și pe care o duci, ca pe o cruce, dincolo de moarte! Și care nu se știe cum se va încheia! Poate într-o altă viață! - Adrian Artene, jurnalist, director editorial al Trustului de presă „Gândul”. Alte carti aparute la editura Corint sunt: Foc aprins Capcana lui Tucidide. Mai pot evita Statele Unite si China razboiul? Patru regine moarte Ispita. Seria Wicked, Vol.1 Orasul Oaselor. Seria Instrumente Mortale, Vol.1

Brand

Corint

subcategory

Carti >> Biografii Memorii Jurnale >> Biografii